Mama s-a împrietenit cu țara mea de adopție

Glioblastomul în ultima fază pe care îl avea de la Bucureşti s-a pierdut, miraculos, pe drum. După o lună la Roma, sunt câțiva oameni de la clinica Sant’Andrea de care îmi face plăcere să amintesc: profesorul Raco, medicii Acqui și Trungu și alți câțiva, ale căror nume nu le cunosc (inclusiv o infirmieră de naționalitate română), ne-au adus, în cele din urmă, o veste care ne dă speranțe. Mama nu a murit în 3 săptămâni (cum au prezis nu puțini medici), nici nu au fost complicații la intervenția chirurgicală (cu Brain Suite) de trei ore și nici nu e o problemă vitală că tumoarea nu a putut fi, decât în foarte mică măsură, extirpată. Evident, efectele au rămas, ceea ce deja a atins tumoarea nu s-a mai putut reface. A rămas, însă, o mare parte din creier neafectată, iar mama va învăța să o valorifice cât mai eficient.

Va urma tratament cu radioterapie (și, probabil, fizioterapie), tot în străinătate.

Nu a prins 8 martie acasă, reîntoarcerea în țară a fost amânată, însă, la sfârșit, cred că își va aminti cu drag de micul ”exil”. Nu doar pentru că a avut parte, aici, de cel mai bun tratament medical și uman, dar mai ales pentru că nu a avut nici o clipă impresia că se va întâmpla ceva rău.

Mama a plecat pentru prima oară din Ro la vârsta de 60 de ani, a zburat pentru prima dată cu avionul și a ajuns în mijlocul unor oameni care au vorbit zilnic cu ea într-o limbă pe care nu o cunoaște, fără a se simți străină. Ultima oară fusese internată când m-a născut pe mine. Am putea spune că, de fapt, m-a născut încă o dată acum.

Îmi dădusem bine seama și în urmă cu 2-3 ani că Italia va fi țara în care ”voi mai rămâne un timp”. Mama își făcea, în secret, griji că nu îmi place sau că mă simt incomod, că sunt bariere care nu pot fi depășite. Acum nu-și mai face!

Și și-a amintit și a pus în practică ceea ce și eu, și ea știam foarte bine de la bunicul: în momentele decisive nu e loc de resemnare, ci doar de a face maximul din ceea ce se mai poate face!

Advertisements

mică notă

Later Edit – actualizare: 26 aprilie

Din momentul în care am revenit în Ro (și apoi în Italia, cu mama), nu am mai fost ”pe banii mei”, pentru simplul fapt că s-a întâmplat să nu-i am (vestea m-a prins în mijlocul unei frumoase colaborări de 1000 de euro, la care am decis, pe loc, să renunț, ca să fiu cu mama, și cu doar câteva zile înaintea unui colocviu (după ce de proba de dosar trecusem doar eu) pentru o bursă de peste 2000 de euro, la care nu m-am mai prezentat, din același motiv). Au fost însă oameni care i-au avut și mi i-au pus la timp la dispoziție.

Între 30 ianuarie – 26 aprilie, cheltuielile (totul, de la inclusiv banii pentru taxi, când a fost un drum urgent de făcut, sau pentru CD-uri (cu RMN) trimise cu DHL în străinătate și până la cei pentru cazările la hoteluri sau chiria căruciorului pe care mama îl folosește după ce tumoarea i-a afectat mâna stângă și piciorul stâng) care au avut legătură cu mama au fost, văzând retragerile de pe carduri:

– 1200 euro – din donații*

– 4700 euro – dintr-o sumă (5000 euro) care mi-a fost împrumutată de un prieten din copilărie**

(de fapt, poate că o să-l cunosc mai bine altădată, căci din acea copilărie îndepărtată nu prea am decât vagi amintiri. Cert e că există astfel de oameni și mi-a fost dat să întâlnesc și eu unul)

– 60 euro – tot din împrumut

Am preferat, dintotdeauna, să nu îmi răpesc libertatea în vreun maraton fără sens pentru bani (așa se face că astăzi nu am un job, în schimb citesc și descopăr lucruri noi cu plăcerea și curiozitatea unui copil). Dacă sunt sărac (financiar), așadar, e cu voia mea. E adevărat și că nu știu cum aș putea fi util omenirii în acel sens care să pretindă o retribuție pentru ceea ce fac și că tot ceea ce fac, în principiu, e gratis, pentru simplul fapt că nu pot să pretind bani pentru ceea ce fac spontan, mă împlinește și îmi dă, poate, un sens. Ceea ce fac eu, în principiu, pe o piață a muncii nici nu cred că ar avea o valoare, deși nu am verificat (poate că ceva din ceea ce fac ar putea fi, cumva, cântărit și în bani, nu mi-am pus problema).

Cred în capacitatea și dorința oamenilor de a fi solidari cu aceia mai puțin norocoși dintre ei (cazuri de accidente din vina altora, sau de boli din naștere, deci fără vină, sau de, iată, o tumoare care apare din nimic identificabil), dar am și avut ocazia să constat că, luați cu tot felul de chestii personale, nu ne mai uităm, nu de puține ori, la aceia mai puțin norocoși dintre noi. De aceea, e cumva o mică minune că în toate aceste săptămâni m-am putut focaliza doar pe problemele mamei, fără a fi nevoit să mă preocup de situația financiară. Practic, de mai mult de două luni, de fiecare dată când am avut nevoie să scot bani de pe card ca să pot să mă ocup de mama, ei au fost acolo, fără ca eu să fac nimic pentru ei. Acest lucru a fost foarte util, căci m-am putut, astfel, focaliza, strict pe ceea ce era de făcut pentru mama!

* numele celor care au contribuit se regăsesc mai jos; în cazul celor ce au dorit să rămână anonimi am trecut doar sumele cu care au ajutat

** din aceeași sumă mi-au mai rămas bani să mă ocup și în continuare de unele din cheltuielile care trebuie făcute cu mama

Lista sumelor ce au pornit deja spre unul din cele două carduri:

Later edit: actualizare – 26 aprilie 2016

Donații:

  1. Oana mică – 400 RON
  2. Dunea – 10 euro
  3. Anna Altana (Porto Torres) – 50 euro
  4. Sergio (Sassari) – 50 euro
  5. Anonim (Sassari) – 30 euro
  6. Anonim (Râmnicu Vâlcea) – 50 RON
  7. verişoara Mihaela – 100 euro
  8. verişoara Liana – 140 euro
  9. Iulia Georgeta Popescu (& mama Iuliei) – 400 RON
  10. Dana Catona – 100 RON
  11. MB (Israel) – 50 lire
  12. Ruxandra Cesereanu – 150 RON
  13. Toia Ofelia – 50 RON
  14. Alexandru Florin Văsieș – 50 RON
  15. Cristina Foarfă – 50 RON
  16. John – 100 RON
  17. Adina Catana – 40 RON
  18. Dragoș Efrim – 50 RON
  19. Laurențiu Dulman – 50 RON
  20. Oana Boc – 100 RON
  21. Anonim (Târgu Jiu) – 250 RON
  22. Anonim (Anglia) – 511.68 RON
  23. Cătălin – 100 RON
  24. Elena Petre – 300 RON
  25. Rodi Vinău – 50 euro
  26. Fetele de la Litere – 280 RON
  27. Anonim (Timișoara) – 30 euro

(total: 1 200 euro)

Împrumuturi:

  1. Iulia – 300 RON
  2. Anonim (Călărași) – 5000 euro

(total: 5060 euro)

Cine dorește să ajute, poate dona sau mă poate împrumuta în continuare cu bani pe oricare din cele două carduri:

ROMÂNIA:
Banca Comercială Română
cod IBAN: RO93RNCB0092058263020002
titularul contului: MARIN Daniel Dumitru

ITALIA:
Intesa Sanpaolo
IBAN IT22X0306967684510327548890
Intestata a MARIN DANIEL DUMITRU

pentru o sansa in plus

Valentine’s day m-a prins cu ceva net și o seară aproape liberă, după ce am trecut pe la mama și (în ciuda a ceea ce s-ar putea crede despre un om aflat în spital) mi-a dat energie.

Încă de ieri, mi-a plăcut să aflu de la Mihaela o întâmplare de care nu știam, și anume cum, în urmă cu mulți ani, când a avut ea o cădere, a fost mama cea care s-a dus la spital prima și-a încurajat-o. Mi-a povestit cu un entuziasm cald, apoi a cerut-o și pe mama la telefon, ca să îi povestească și ei ce și-a amintit. Apoi, ”Dane, vezi că vin la Roma cu Rafa să o văd pe Rodica!”. ”Dar tu te simți bine?, auzisem recent că ai niște probleme…”. ”Și în 4 labe și tot vin!”.

Tata e deja aici și a fost suportul afectiv pentru mama de la început. Am descoperit și astăzi cât de mult se iubesc, după ce în urmă cu doar două zile mama a început să plângă, căci ”eu îmi cunosc soțul, astăzi este galben la față”. Își făcea griji pentru tata, iar semnalul ei a fost o salvare. L-am dus la urgențe și, în urma analizelor ad-hoc, am aflat de o problemă medicală pe care nici nu o bănuia. Și care i-ar fi putut fi chiar fatală dacă nu ar fi descoperit-o la timp. A descoperit-o acum datorită mamei, care a observat că ”e galben la față”. Astfel, își ia deja tratamentul și e în afara oricărui pericol.

Mi-am pierdut concentrarea în câteva rânduri, însă inofensiv: o dată, după ce am ieșit din metrou ca să luăm trenul până în apropiere de spital, după un mic ocol am coborât din nou la metrou, în loc să mai mergem 20 de secunde până la intrarea în gară. S-a prins tata, după ce probabil că s-a mirat cum de nu i-am spus mai devreme că putem să ne apropiem de spital cu metroul. Așa că am urcat din nou și ne-am dus în direcția corectă.

Ar mai fi un La mulți ani pentru Dragoș, căruia i-l scriu repede aici, cu doar câteva minute înainte de miezul nopții, căci el s-a născut chiar în 14 februarie și-am uitat să îi spun la mulți ani în cursul zilei. I-a spus, însă, mama!

Apucasem să o fac doar pe facebook, le mulțumesc acum și aici oamenilor care mă ajută să fiu lângă mama.

Când am plecat din Sassari spre București știam doar că nu am cum să nu fac acest lucru. Nu aveam decât 50 de euro (pe care îi împrumutasem cu numai o zi înainte, pentru avion), însă datorită donațiilor unor oameni am reușit să fac față tuturor cheltuielilor de până acum, ei sunt: Oana mică; Anonim (Râmnicu Vâlcea); verişoara Mihaela; verişoara Liana; Iulia Georgeta Popescu (& mama Iuliei); Dana Catona, MB (Israel); Ruxandra Cesereanu, Toia Ofelia, Alex Văsieş; Cristina Foarfă; John; Adina Gabriela; Dragos Efrim; Laurențiu Dulman; Oana Boc; Anonim (Târgu Jiu), Anonim (Anglia); Cătălin; mătușa Elena. Cu precizarea că nu am verificat de două zile cardul, deci e posibil să mai fi sosit și alți bani între timp – îi voi folosi pentru a putea fi în continuare alături de mama, cazându-mă, momentan, la cele mai ieftine hosteluri, până voi reuși să închiriez o cameră cât mai aproape de spital, mai ales pentru perioada în care va fi externată, dar va trebui să revin cu ea zilnic pentru terapie.

Nu îmi fac griji. Cum mă asigura și Alina, soluțiile financiare sunt cel mai ușor de găsit, dar, în același timp, ar fi extrem de frustrant să nu îți poți ajuta mama pentru că se întâmplă să nu ai banii necesari la timp. De aceea, pentru mine contează că există astfel de oameni. Ei sunt foarte importanți nu doar pentru sprijinul direct pe care au considerat spontan să mi-l dea, dar mai ales pentru ideea în sine de umanitate, de oameni care pot fi mai presus de persoana lor.

Le împărtășisem de la început totul prietenilor mei de pe fb în primul rând pentru că m-am gândit că unii dintre ei vor să îmi fie aproape, și așa a fost. Alături de ei, un prieten foarte bun (deși nu l-am văzut de când eram mici copii), care nu a dorit să apară pe listă (dar despre care voi aminti, chiar dacă anonim, la un moment dat; nu pot să nu fac cunoscut cum anume m-a ajutat, pentru că e, veți vedea, cu adevărat lucru rar) si 3 prieteni din Sardinia. Am descoperit și câțiva prieteni noi.

Alina Arvinna Ion (pe care nu o aveam ca prietenă nici măcar pe fb) a dus mesajul meu mai departe pe un fel de grup al oamenilor care ajută alți oameni, de pe care l-am cunoscut pe Claudiu Nicolae, la Roma, la spitalul de care chiar el îmi spusese (după ce tot el m-a anunțat, bărbătește, că o zi de indecizie a mea poate însemna un an de viață pentru mama), dar pot să spun că o cunoșteam deja pe Cristina Dragoș, de la București, desi nu am văzut-o niciodată (nici nu era timp, iar ea știa deja cel mai bine asta).

Fiecare dintre ei și încă alții (ar dura mult să citesc din nou toate mesajele private din care eu mi-am extras tot ce mă putea ajuta să merg înainte, mă uit doar în lista celor recente și le zăresc pe Ionela Popa, Carmen Tania, Helena Bob, Ana Maria, Dorina Cioplea, Bianca Dobrescu, Iulia Sima, Violeta, îi zăresc pe Cosmin Perța și Florentin Sorescu, pe noul meu prieten sard, care și-a pierdut fratele, la Verona, după un efort uriaș, pe Sergio, din Torino, pe Emanuela, pe care, în alte condiții, aș fi reîntâlnit-o la Firenze, pe Miruna din Anglia… chiar acum, când îmi redactez erorile de tastare, Roxi Diaconescu) mi-au dat informații sau sugestii prețioase sau, pur și simplu, anumite vești care au considerat că ar putea ajuta.

Doream să povestesc mai mult despre această aventură a luptei cu informațiile și cu timpul.

Mă gândeam, la un moment dat, că i-ar putea inspira și pe alții, care, din nefericire, vor fi puși în situația de a lua urgent o decizie.

O anumită situație mă face să grăbesc acest mic jurnal, dându-mi seama că nu eu îi voi putea mobiliza să o ia, ci doar ei înșiși, în funcție de cum vor reuși să se conecteze la tot ce ar putea să ajute și să nu se piardă pe nenumăratele rute care le vor distrage, cu intensitate, atenția.

La mama a fost totul cu seninătate, demnitate, lipsa fricii și dacă ar fi să se-ntâmple!

La mine au fost de la răspunsuri în lanț că nu se mai poate face nimic (nimic care să îmi dea mie certitudinea că măcar s-a încercat totul, cât mai mult din acest totul…), la iluzia unei operații chiar la București, sau măcar în Turcia, sau măcar în Italia, la speranța, apoi, că și fără operație vor mai fi niște cărți de jucat, la, în fine, frumusețea demnă din privirea mamei, acea privire pe care am zărit-o în urmă cu 11 zile la București și-am știut de atunci că lucrurile nu au cum să se sfârșească acolo.

Pe acest drum, mai sunt încă mulți pași de făcut (și, câtă vreme mai rămân chiar și numai câțiva de făcut, este bine).

Pe foarte scurt, în drum spre Milano ne-am oprit la Roma. Și abia de aici, de fapt, începe ceea ce sper să îi dea o șansă în plus mamei.

drumurile au dus la Roma

6 februarie

am descoperit că mamei îi place să zboare cu avionul. înainte de aterizare, i-am arătat Vaticanul, apoi Colosseumul și tot ceea ce a putut-o impresiona încă de la prima vedere. nu am putut închiria un scaun cu rotile, așa că probabil doar prin părculețul din fața hotelului ne vom mai plimba până luni. acum se uită la TV în italiană, iar eu mă îndrept către un cappuccino, după ce am răspuns celor care m-au întrebat cum a suportat zborul. nu doar că l-a suportat, dar i-a și plăcut!

9 februarie

dinamica informațiilor și deciziilor din ultima săptămâna a fost atât de imprevizibilă încât în materialul de ieri nu apare nimic despre Roma. însă noi suntem aici și, după numai 24 de ore de spitalizare, deja am asimilat ce înseamnă să ai în jurul mamei tale o echipă de profesioniști. faptul că mama nu știa nici măcar un cuvânt în italiană nu mai are, deja, nici o importanță: cred că se va simți în largul ei cu toți acești oameni pe care până de foarte curând nici nu își închipuia că-i va întâlni.

în evz titlul din link nu coincide cu titlul materialului – doar cel din urmă fiind cel corect. indică însă niște similitudini care s-ar putea să nu se oprească aici:

Povestea tânărului poet român, care așteaptă o șansă ce îi poate salva mama - link

11 februarie

mini-operație de 3 ore, ieri (operație normală nu s-a mai putut face). săptămâna viitoare va începe, probabil, un tratament care să suplinească, într-un fel, ceea ce nu s-a mai putut face prin operație. până atunci, câteva zile de relativă liniște, în care va putea și ea vorbi la telefon cu cei dragi. eu am trecut o bornă la care nu mă așteptam atât de curând: am fost translatorul discuțiilor dintre mama și medici și, până acum, nu s-a plâns nimeni. e adevărat că, din acest motiv, nu am mai avut timp să mă ocup de ceva la care chiar mă pricepeam: să găsesc cazare undeva mai avantajos. așa că sunt la cam 3 ore de spital dus-întors, drum pe care însă am reușit să îl fac fără mari întârzieri. poate voi avea totuși, de acum, și ceva energie să mă ocup de câteva telefoane, mi-am făcut deja prima listă de numere la care să sun, ca să găsesc o cameră mai aproape de spital. căci la Roma vor mai fi multe de făcut. unele dintre ele depind într-un grad măricel de noroc. de altele sper că mă voi ocupa cu bine chiar eu până de 8 martie.

aproape 5 zile

Câteva zile cu taxi, fără să ajung undeva la timp. București – ca un labirint în care spitalele sunt foarte îndepărtate între ele. Mașinile salvării sunt pline cu oameni salvați – Ruxandra Novac a scris asta și a plecat la Luxembourg și nu știu să se fi întors până astăzi. Eu am revenit, pentru câteva zile, și nu am găsit încă medicul salvator.

Nu am apucat să îi răspund Violetei la telefon. Am luat numărul Anei, dar nu mai pot să o sun. Lungi convorbiri, în schimb, cu doamna Carmen (de la ”Dăruiește viața”) și Cristina Dragoș. Ea a fost ajutorul meu secret.

Nu am văzut nimic din București, în afară de ceea ce are legătură cu mama. Aș stopa timpul pentru ea, încă nu reușesc.

Mi-au scris cei doi medici din Italia care nu figurau pe lista nici unui medic din Ro. La unul dintre ei mai am timp să ajung, mă voi întoarce, așadar, în Italia chiar mâine.

Încă înainte, o surpriză frumoasă de la un om pe care nu l-am mai văzut de peste 20 de ani, de când eram copii. O să scriu separat despre el.

Îl voi reîntâlni pe Valeriu la București, deși credeam că la Roma.

Astăzi, la București plouă. Mama m-a întrebat cum va fi la Roma.

București, scurtă escală / reîntoarcere

Dragilor, pornim aventura! Peste doar câteva ore părăsesc insula pentru o perioadă. Ce va fi după aceea va afla oricum toată lumea, prin micile postări de pe blog. La început probabil că voi fi foarte prins pe la București (în primul rând că nu mi-am văzut de mult mama; apoi pentru că mă va aștepta și ceva birocrație medicală), dar până spre sfârșitul perioadei pe care o avem la dispoziție veți afla deja cam tot traseul și detaliile lui, unele, sper, de poveste. Dar, cumva-cumva, o vom ajuta cât de mult se poate pe mama! Vă mulțumesc celor care deja sunteți alături de mine, de fapt alături de mama, care va afla abia mai târziu despre voi, o voi duce în fața unui calculator și, de pe un altul, îi voi da link aici. Sigur va dori să își facă și ea repede cont pe fb, ca să vă cunoască!

https://www.facebook.com/DanieldeMarin

Imprumut sau donatie pentru mama

Cine vrea și poate să transfere o sumă de bani (de la 10 RON în sus cred că e permis orice fel de transfer către cardurile ale căror coordonate le veți găsi mai jos) pentru operația mamei, despre care am dat detaliile în postarea anterioară, o poate face sub formă de:

1. Donație
2. Împrumut

(în funcție de suma finală cu care voi fi împrumutat, voi putea da banii înapoi fiecăruia în 6-12 luni)

Fiecare este rugat să menționeze (aici sau pe: https://www.facebook.com/events/1561565957473128/), suma, felul (împrumut sau donație) și data la care îmi va ajunge pe card – astfel voi ști în timp real pe ce mă voi putea baza…

Cine nu dorește să îi trec numele pe lista de ajutor de mai jos, e rugat să îmi scrie în privat suma și orașul – astfel se va regăsi menționat ca ”Anonim (orașul…) – suma: …”.

Cuvântul cheie este: URGENT.

Vă mulțumesc mult!
Daniel

detaliile bancare pentru împrumuturi și donații:

România:
Banca Comercială Română
cod IBAN: RO93RNCB0092058263020002
titularul contului: MARIN Daniel Dumitru

ITALIA:
Intesa Sanpaolo
IBAN IT22X0306967684510327548890
Intestata a MARIN DANIEL DUMITRU

Lista sumelor ce au pornit deja spre unul din cele două carduri se află, acutalizată, în postarea de aici: mică notă – link.